Accidente în trafic

Vineri 1 septembrie a avut loc un nou accident în Gilău, iar traficul a fost blocat pe mai bine de 7 km distanță. Accidentul a fost un nou prilej pentru șoferii care tranzitează centrul de comună să se plângă de trecerea de pietoni din Centru și de „idioțeniile de separatoare de sens” recent construite.

Un participant la trafic remarca:

În ultimul timp e mai greu să ieși din Florești spre Gilau decât spre Cluj… nu știu ce naiba se întâmplă dar ieri am făcut 45 de minute de la Florești la Gilău. De cacao treaba!

Separatoarele de sens au fost făcute la Gilău exact în perioada în care noul director al CNAIR, Ştefan Ioniţă, declara la Oradea că s-a ajuns la concluzia că acestea sunt făcute prost și că vor opri realizarea insulelor, iar pentru lucrările în derulare vor fi modificate proiectele astfel încât insulele să nu mai fie amplasate în mijlocul drumurilor.

Într-adevăr, se pare că proiectul produce disconfort participanţilor la trafic, neobişnuiţi cu aceste măsuri care veneau tocmai să atenueze şi să nu creeze probleme. Acum sunt semnalate aceste lucruri (accidente, n.n). De aceea conducerea CNAIR a luat decizia să stopeze proiectul, am comandat un audit de siguranţă rutieră care ne-a fost pus la dispoziţie.

 

Leave a Reply