O studenta ucisă în accident la Gilău

O tânără în vârstă de 20 ani din Suceava a murit în noaptea de duminică spre luni într-un accident petrecut în drum spre Cluj Napoca. La volanul unui Mercedes, care aparținea fetei, se afla un tânăr de 19 ani, din Florești.

Gabriela R. era studentă la Cluj și primise Mercedesul Benz CLS 500 cadou, la împlinirea vârstei de 18 ani. Ea este fiica unui cunoscut om de afaceri din Suceava, Vasile R. – scrie MonitorulSV.ro.

La un moment dat șoferul, care venea în jurul orei 3 noaptea dinspre Gilău spre Cluj-Napoca, a încercat să depăşească un alt autovehicul. Maşina însă a derapat pe carosabilul acoperit cu mâzgă.

Șoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar autoturismul a părăsit șoseaua, intrând în coliziune cu stâlpul unui panou de informare situat pe spațiul verde, după care s-a oprit în șanțul de colectare a apelor pluviale, la km 490+600 m.

Impactul a fost extrem de violent, distrugând aproape complet autoturismul. Există martori care susțin că, înaintea tragediei, băiatul gonea cu viteză amețitoare pe Calea Florești. Tânărul de la volan a fost rănit grav, în timp ce prietena lui, tânăra suceveancă, a murit, medicii sosiți la fața locului nemaiputând face nimic pentru a-i salva viața.

Conform unor surse apropiate anchetei, citate de presa clujeană, tânărul conducător auto în vârstă de 19 ani se afla la momentul accidentului sub influența unor substanțe psiho-active. Later edit: comunicatul preliminar ar IPJ, care susținea că, în urma unor testări făcute în momentul spitalizării, tânărul aflat la volan s-ar fi aflat sub influența drogurilor, a fost infirmat de analizele IML.

 

Leave a Reply